Despre mine

Când vine vorba să spun lucruri despre mine, mi-e cel mai greu. Tata, de mică, m-a învățat să-i las pe ceilalți să vorbească despre mine.

Chiar dacă mă consider sociabilă, puțini sunt cei de care m-am legat. Nu că n-aș avea încredere în oameni…

… cred că vine de la complexul meu cel mai mare: faptul că sunt plinuță.

La noi, multă lume judecă după aspectul fizic. Din acest motiv, multă vreme am fost o singuratică. Bine, și acum, ca să recunosc, am momente în care îmi place să fiu doar eu cu mine. Poate de asta mi-am dorit să deschid această pagină. E un fel de exercițiu de a vorbi… despre mine.

Mi-am propus să folosesc totul astfel încât să mă ajute să fiu disciplinată și structurată în visele și obiectivele mele. Evident, toate acestea se leagă de marea mea pasiune: muzica.

Cred că altceva nu știu să fac mai bine și mai cu plăcere! M-am născut într-o noapte de octombrie, în 1987, în orașul Tulcea, într-o familie modestă. La 3 ani și jumătate după, s-a născut și sora mea, Andreea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru familia minunată pe care mi-a dăruit-o și pentru educația primită!

La o vârstă foarte fragedă, mai exact la 7 ani, ai mei m-au îndemnat să studiez vioara, la liceul de muzică din oraș. Muzica mi-a plăcut mult prea mult și am vrut să o fac în mod obligatoriu, iar vioara am realizat că e frumos doar să o asculți. Așa că cel mai convenabil instrument de… “cărat după mine”… a fost vocea. Cea cu care am și rămas până în ziua de azi.

Îmi amintesc cum studiam cu orele în casă. Părinții mei au făcut tot ce le-a stat în putință ca vocea mea să fie auzită.

În 2006, directoarea Casei de Cultură din Tulcea mi-a spus de preselecția de la Megastar. Și de-acolo a început totul.

Am făcut cunoștință cu Bucureștiul și cu industria muzicală. Ușor ușor am început să cânt și la evenimente.

Și asta doar pentru că oamenii din spatele televizorului m-au încurajat și nu m-au lăsat să renunț, în ciuda complexului și a dificultăților apărute.

Mulțumesc pe această cale, tuturor! Mulțumesc și celor cu care am colaborat și de la care am avut ce învăța…

 

Cristina Bondoc

Repere:

● 2012 - Participantă în cel de-al doilea sezon "Vocea României" (Pro TV)

● 2011 - Finalistă în primul sezon "Românii au Talent" (Pro TV), alături de Alina Dincă

● 2006 - 2008 - Finalistă în primul și în al treilea sezon al concursului Megastar (Prima TV)

● Absolventă a Școlii Populare de Artă "Ludovig Paceag", Tulcea

● Absolventă a Liceului de Artă "George Georgescu", secția Canto clasic, Tulcea

Premii obținute la concursurile naționale de muzică ușoară:

2010:
- Premiul de popularitate, Festivalul Mamaia
- Premiul 2, Festivalul Amara/ Sulina
- Premiul special, Festivalul "Flori de Mai" (Călărași)

2009:
- Premiul 3, Festivalul Mamaia
- Premiul 2, Festivalul Amara/Sulina

2006:
- Premiul 1, Festivalul "Ghiocelul de Aur" (Alexandria)
- Premiul 2, Festivalul Amara/Sulina
- Trofeul "Color Junior" (Vulcan)
- Premiul special "Puiu Volanschi", Festivalul "Nufărul Alb" (Tulcea)
- Premiul de popularitate, Festivalul "Primul ghiocel" (Tulcea)

2005:
- Premiul 2, Festivalul "Laleaua de aur" (Pitești)
- Premiul 2, Festivalul "Constelațiile Dunărene" (Galați)
- Premiul 3, Festivalul Amara/Sulina
- Mențiune, Festivalul "George Grigoriu" (Brăila)
- Premiul special, Festivalul "Tinereții" (Costinești)
- Premiul special, Festivalul "Flori de Mai" (Călărași)
- Trofeul "Aurelian Andreescu" (București)
- Trofeul "Stelele cetății" (Deva)
- Trofeul "Cântecul orașului" (Râmnicu Sărat)
- Trofeul "Nufărul alb" (Tulcea)

2004:
- Premiul 2, Festivalul "Flori de Mai" (Călărași)
- Trofeul "Laleaua de aur" (Pitești)
- Premiul 1, "Florentin Delmar" (Focșani)
- Trofeul "Primul ghiocel" (Tulcea)

2003:
- Trofeul "Mega" (București)
- Trofeul "Florentin Delmar" (Focșani)
- Premiul 1, Sulina

Evenimentele următoare

26/02

Eveniment privat

25/02

The Bank Brasov, ora 20.00

24/02

Platinvm Brasov,ora 19.00

23/02

Platinvm Brasov,ora 19.00

Videoclipuri